Istoric : Razboiul din Coreea (1950-1953)
Written by lorena. Posted in Recenzii utilizatori
In plina sesiune, revin cuprinsa de ‘ febra examenelor’ printr-o recenzie in domeniul pe care il studiez – istoria. Textul prezentat poate parea greoi si dificil de lecturat, insa cei pasionati de acest subiect vor aprecia cu siguranta. Materialul expus face parte din cartea profesorului si politicianului Adrian Cioroianu,Pe umerii lui Marx – O introducere in istoria comunismului romanesc. Recomand, pentru orice interesat, aceasta carte, pretioasa in informatii si documente, prezentand detaliat deceniile comuniste din tara de dupa 23 august 1944. Si acum, sa dam intaietate Coreei .
- Războiul din Coreea — proba de maturitate a comunismului mondial.
- Războiul din Coreea — proba de maturitate a comunismului mondial.
Pe 14 februarie 1950, Uniunea Sovietică semnase un acord de ajutor reciproc de 30 de ani cu nou instalatul regim comunist al lui Mao Zedong din China devenită „populară” (R.P. Chineză a fost proclamată pe 1 octombrie 1949). Comunizarea celei mai mari ţări a continentului asiatic — şi una dintre cele mai mari forţe demografice a lumii — nu putea lăsa neschimbat peisajul politic al continentului. Punctul nevralgic s-a chemat Coreea. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în condiţiile predării trupelor japoneze, peninsula a fost divizată de-a lungul paralelei de 38° latitudine nordică: sovieticii au preluat controlul
deasupra acestei linii, iar americanii la Sud.
Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Germaniei în Europa, negocierile pentru reunificarea Coreei au eşuat — în primul rând, din cauza refuzului sovietic de a accepta (după un plan al ONU) alegeri libere în ambele teritorii, în cursul anului 1949, scindarea peninsulei în două state — Coreea de Nord, comunistă, şi Coreea de Sud, după modelul democraţiei occidentale — a devenit o realitate. Pe 25 iunie 1950, cu sprijinul tehnologic şi cu acordul tacit al Moscovei şi, în mod evident, după un plan premeditat, trupele armatei nord-coreene au trecut paralela 38, atacând Sudul.
Convocat imediat, Consiliul de securitate al ONU a fost pus în imposibilitatea de a lua vreo măsură efectivă — delegaţia sovietică tocmai absenta de la şedinţă, în chip de protest faţă de faptul că ONU nu acceptase ca membră Republica Populară Chineză! In aceste condiţii, pe 27 iunie preşedintele Truman a cerut Congresului SUA să declare război Coreei de Nord agresoare, având de partea sa o decizie de susţinere a Naţiunilor Unite.
deasupra acestei linii, iar americanii la Sud.
Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Germaniei în Europa, negocierile pentru reunificarea Coreei au eşuat — în primul rând, din cauza refuzului sovietic de a accepta (după un plan al ONU) alegeri libere în ambele teritorii, în cursul anului 1949, scindarea peninsulei în două state — Coreea de Nord, comunistă, şi Coreea de Sud, după modelul democraţiei occidentale — a devenit o realitate. Pe 25 iunie 1950, cu sprijinul tehnologic şi cu acordul tacit al Moscovei şi, în mod evident, după un plan premeditat, trupele armatei nord-coreene au trecut paralela 38, atacând Sudul.
Convocat imediat, Consiliul de securitate al ONU a fost pus în imposibilitatea de a lua vreo măsură efectivă — delegaţia sovietică tocmai absenta de la şedinţă, în chip de protest faţă de faptul că ONU nu acceptase ca membră Republica Populară Chineză! In aceste condiţii, pe 27 iunie preşedintele Truman a cerut Congresului SUA să declare război Coreei de Nord agresoare, având de partea sa o decizie de susţinere a Naţiunilor Unite.
Campania a evoluat favorabil pentru trupele alianţei anticomuniste, astfel încât în noiembrie generalul american Douglas Mac- Arthur avea curajul să prognozeze şi unificarea politică a Coreei, şi întoarcerea soldaţilor săi acasă până la Crăciun. Insă pe 25 noiembrie, sub pretextul că trupele sub mandat ONU aflate la graniţele sale îi ameninţă securitatea, R.P Chineză a intrat în joc: 180 000 de „voluntari” chinezi bine înarmaţi şi pregătiţi pentru război pe timp de iarnă au trecut graniţa, în sprijinul Coreei de Nord; trupele aliate au fost respinse din nou la Sud de paralela 38, iar în ultima zi a anului trupele comuniste chinezo-nord-coreene au trecut la o a doua invazie a Sudului.
A fost primul moment în care forţele prinse în Războiul Rece au trecut pe lângă o confruntare atomică directă. In faţa avansului comuniştilor, MacArthur a cerut preşedintelui american acordul pentru bombardarea bazelor chinezeşti din Manciuria; Truman a refuzat, fiind avertizat de consilierii săi că un asemenea act ar atrage în mod sigur Uniunea Sovietică în război.
A fost primul moment în care forţele prinse în Războiul Rece au trecut pe lângă o confruntare atomică directă. In faţa avansului comuniştilor, MacArthur a cerut preşedintelui american acordul pentru bombardarea bazelor chinezeşti din Manciuria; Truman a refuzat, fiind avertizat de consilierii săi că un asemenea act ar atrage în mod sigur Uniunea Sovietică în război.
In URSS, moartea lui Stalin din martie 1953 şi lupta pentru putere care a acaparat atenţia şi energia personajelor de la vârful elitei conducătoare a făcut, în paralel, ca acest război să nu mai fie văzut ca o prioritate. între acest mare eveniment al lumii comuniste mondiale — dispariţia generalissimului — şi sfârşitul războiului din îndepărtata Coree există o legătu ră directă. Nu este deloc paradoxal că, tocmai prin moartea sa, Stalin a făcut un mare şi nebănuit serviciu păcii mondiale.
In cele din urmă, după runde grele de negociere şi perioade episodice dereluare a ostilităţilor, acordul de pace a fost semnat pe 27 iulie 1953, graniţa dintre cele două state coreene fiind fixată acolo unde era şi la începutul conflictului — adică de-a lungul paralelei 38. Nimic nu se schimba, în fond — doar că, vreme de 3 ani, marile puteri îşi testaseră armamentul şi nervii.
In opinia mea ( Adrian Cioroianu), războiul din Coreea a fost o probă dură dar foarte necesară pentru regimurile comuniste instituite în Europa şi Asia. A fost examenul lor de maturitate. In timp ce în Statele Unite se năştea un veritabil curent pacifist şi contestatar al războiului care se va manifesta deplin în timpul războiului din Vietnam şi, mai apoi, până târziu în anii ’80, statele comuniste îşi verificau pentru prima dată solidaritatea şi mecanismele de colaborare tacită. Agresivitatea propagandei lor „pentru pace”, sub sloganul „Jos mâinile de pe Coreea” (de Nord) — care a cuprins nu numai ţările din sfera lor de influenţă, ci a infestat şi statele occidentale democratice — nu avea să mai fie egalată niciodată.
In cele din urmă, după runde grele de negociere şi perioade episodice dereluare a ostilităţilor, acordul de pace a fost semnat pe 27 iulie 1953, graniţa dintre cele două state coreene fiind fixată acolo unde era şi la începutul conflictului — adică de-a lungul paralelei 38. Nimic nu se schimba, în fond — doar că, vreme de 3 ani, marile puteri îşi testaseră armamentul şi nervii.
In opinia mea ( Adrian Cioroianu), războiul din Coreea a fost o probă dură dar foarte necesară pentru regimurile comuniste instituite în Europa şi Asia. A fost examenul lor de maturitate. In timp ce în Statele Unite se năştea un veritabil curent pacifist şi contestatar al războiului care se va manifesta deplin în timpul războiului din Vietnam şi, mai apoi, până târziu în anii ’80, statele comuniste îşi verificau pentru prima dată solidaritatea şi mecanismele de colaborare tacită. Agresivitatea propagandei lor „pentru pace”, sub sloganul „Jos mâinile de pe Coreea” (de Nord) — care a cuprins nu numai ţările din sfera lor de influenţă, ci a infestat şi statele occidentale democratice — nu avea să mai fie egalată niciodată.
Sper ca am reusit sa va clarific putin aceasta perioada, sau daca nu, macar sa va deschid apretitul sau imbogatesc cunostintele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu