„Privatizarea“ şi falimentarea industriei bucureştene (1990-2010). Ce aveam în decembrie 1989
Autor: Acad. Dinu C. Giurescu • Rubrica: Repere Academice • Dec 2011
În decembrie 1989 erau în funcţiune în Bucureşti 47 mari unităţi grupate în cinci platforme industriale şi în alte arii.
Acestea erau:
I. Platforma industrială 23 august cu: Uzinele 23 august; Republica; Întreprinderea de Maşini Grele şi Agregate Bucureşti (IMUAB); Întreprinderea de Cabluri şi Materiale Electroizolante (ICME); Întreprinderea de Materiale de Construcţii Granitul; Filatura Română de Bumbac; Întreprinderea Optica Română (IOR); Întreprinderea Electroaparataj; Întreprinderea Policolor.
II. Platforma industrială IMGB: Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB); O secţie a Uzinei Vulcan; Centrala Electrică de Termoficare.
III. Platforma industrială Pipera: Întreprinderea Electronica, Întreprinderea de Cinescoape; Întreprinderea Conect; Microelectronica; Întreprinderea de Calculatoare; Fabrica de Elemente pentru Automatizare (FEA); Automatica; IPRS Băneasa; Institutul de Cercetări pentru Industria Electrotehnică; Institutul de Cercetări Electronice; Combinatul de Prelucrarea Lemnului Pipera (CPL).
IV. Platforma industrială Militari: Întreprinderea de băi, radiatoare, elemente şi armături sanitare (IREMOAS); Întreprinderea de materiale de construcţii (BCD); CESAROM; Turbomecanica; Centrala electrică de termoficare (CET Vest).
V. Platforma industrială Băneasa-Otopeni: Întreprinderea de Avioane Bucureşti-Băneasa; Întreprinderea de piese turnate şi forjate pentru aviaţie; Întreprinderea de aparate de măsură şi control; Laromet.
VI. Alte întreprinderi din Bucureşti: Flamura Roşie; Steaua Roşie (fosta Wolf); Electrotehnica; Întreprinderea de Maşini Electrice Bucureşti (IMEB); Electromagnetica; Vulcan; Timpuri Noi (fost Lemaître); Ţesătoria 7 Noiembrie-Dudeşti; Întreprinderea Textilă Flacăra; Adesgo; Tehnica medicală; Întreprinderea de încălţăminte Carmen; Uzinele Chimice Române; Atelierele 9 Mai; Uzina Semănătoarea.
*
Privatizare, privatizare, lichidare
Cu începere din 1990/1991 cuvântul de ordine în economie şi îndeosebi în industrie a fost privatizarea, prezentată ca un panaceu universal pentru a face unităţile rentabile, competitive. Privatizarea a alternat cu falimentarea. Noii proprietari au închis fabricile, utilajul a fost demontat şi vândut ca fier vechi.
Lichidarea industriei s-a desfăşurat la scara întregii Românii. Astăzi, au mai rămas câteva unităţi mari (Piteşti, Galaţi, Mangalia etc.), proprietăţi ale unor firme dinafară. Astăzi, România importă aproape tot: de la chibrituri şi cremă de pantofi, la articolele de uz casnic cele mai diverse, la produse agroalimentare, şi, până la utilaje şi maşini complexe.
România a devenit o piaţă de desfacere a producţiei din alte ţări, din Europa, din China, din Africa.
O inventariere a industriilor dispărute în anii ‘90, cât şi după 2000, nu a fost efectuată până în prezent.
Socot că nu greşim dacă evaluăm distrugerea industrială şi economică în general la un procent de 80% la scara ţării întregi.
Până când o asemenea recapitulare va fi posibilă, propun să ne oprim asupra Capitalei.
*
Ce şi cât a rămas din cele 47 mari unităţi bucureştene?
Mai există 13 unităţi, reduse la câte o secţie-două, după cum urmează:
- Filatura românească, azi la 1/3 din capacitate, se preconizează închiderea şi demolarea.
- Policolor, au rămas două secţii, restul a fost demontat şi mutat în Bulgaria.
- Centrala electrică de termoficare CET-Sud, lucrează la 40% din capacitate.
- Combinatul de prelucrare a lemnului Pipera; sub 30% din producţia 1989; din 3.400 salariaţi, au rămas cca. 600.
- IREMOAS, privatizată pe bucăţi; din 2.800 au rămas cca. 480 salariaţi.
- Întreprinderea de materiale de construcţii (BCO), 40% din capacitate, din 1.600, azi 420 salariaţi.
- CESAROM, 30% din volumul producţiei 1989, de la 2.300 la 530 salariaţi.
- Centrala electrică de termoficare (CET Vest) maximum 45% din producţia anterioară, de la 2.300 la cca. 1.100 salariaţi.
- Întreprinderea de aparate de măsură şi control, de la 800 la 400 salariaţi.
- Laromet, de la 1.300 la 450 salariaţi.
- Electromagnetica, mai funcţionează o secţie; de la 1.700 la 90 salariaţi!
- Adesgo, mai lucrează o secţie (restul ciorapilor se importă!).
- Semănătoarea, produce acum utilaj agricol mărunt; de la 2.800 la 400 salariaţi.
*
Acapararea terenurilor unde au fost cândva fabricile
În afara vânzării instalaţiilor ca fier vechi, a fost şi un motiv direct, imediat, pentru a accelera demontarea uzinelor din Capitală: acapararea terenurilor situate în zone foarte potrivite investiţiilor imobiliare. Profiturile au fost de două ori: odată, prin vânzarea terenurilor la sume ridicate; a doua oară, prin investiţiile imobiliare în aceste zone unde transportul urban, alimentarea cu apă, cu electricitate şi căldură erau gata asigurate.
Au fost obţinute profituri uriaşe în comparaţie cu ce s-ar fi obţinut din funcţionarea în continuare a unităţilor industriale existente.
Profitul, cât mai ridicat şi rapid, a fost singurul principiu diriguitor al celor care au demontat totul.
Nevoia ţării de a avea o bază industrială - la o parte!
Soarta a zeci de mii de muncitori calificaţi - nu interesează!
Ceea ce a avut loc în Bucureşti s-a repetat în toate marile centre ale ţării aşa încât putem estima că a mai rămas cel mult 20% din capacitatea industrială a României (existentă în decembrie 1989) şi aceasta proprietate a unor firme din alte ţări.
Dacă la această distrugere a bazei industriale adăugăm:
- sistemul bancar-financiar controlat în proporţie de cca. 90% de băncile străine;
- datoria către FMI şi Banca Mondială, şi pentru care nu a fost dată o explicaţie veridică, dar care este scadentă curând;
- agricultura care nu este în stare să acopere nevoile populaţiei;
- privatizările anunţate cu lozinca vindem tot: CFR Marfă, Oltchim, Electrica furnizoare, Electrica distribuţie, ELCEN Bucureşti, companiile energetice Oltenia şi Hunedoara;
- dacă mai adăugăm cedarea, pe aproape nimic a zăcămintelor de aur, argint, cupru de la Roşia Montană şi Roşia Poieni.
Atunci nu e greu de anticipat că populaţia României se poate aştepta la ce este mai rău. Cât de rău vom constata în 2012 şi 2013.1
1 Expun şi pe această cale, cele mai alese mulţumiri domnului general (r) Ion Stoica pentru tot ajutorul dat în documentarea acestui articol.









.jpg)











